The New World of Learning and Development

Roxana MocanuBlog

Spread the love

Pandemia COVID-19 a schimbat dramatic modul în care învățăm. Programele de Learning & Development s-au mutat cu precădere în mediul online, iar practicienii de L&D (fie ei traineri, consultanți, L&D Managers, Learning Partners) au fost nevoiți să se adapteze, să găsească soluții și să învețe la rândul lor cum să gestioneze procesele de învățare în era digitală.

The New World of Learning & Development, al treilea webinar din seria Restart Your Career este dedicat tuturor profesioniștilor din aria Learning & Development. Vă propunem o conversație orientată către soluții, pornind de la impactul pe care pandemia l-a produs asupra profesiei Learning & Development. Vom vorbi despre bariere, resurse și soluții, pe baza studiului CIPD: Impact of COVID-19 on the L&D Profession. Perspectives from learning practitioners.  

Pe măsură ce practicienii L&D implicați în studiu au reflectat asupra consecințelor și oportunităților pe termen lung pentru profesie, au apărut patru perspective comune:

1. Este loc pentru toate formele de învățare (față-în-față, digital, și de tip blended learning). Mediul în care sunt facilitate procesele de învățare vor fi specifice contextului. Organizațiile vor îmbrățișa beneficiile învățării digitale, combinate cu intervenții față-în-față de înaltă calitate care promovează interacțiunea socială și beneficiile adiacente.

2. Era digitală aduce noi priorități și provocări pentru beneficiarii învățării. Companiile se vor concentra mai mult pe practicile de onboarding și integrare digitală a angajaților, pe dezvoltarea unei culturi/identități de echipă, atunci când membrii echipei sunt dispersați, promovarea sănătății și bunăstării angajaților și utilizarea abilităților de management a echipelor remote. Specialiștii L&D vor avea un rol cheie de jucat în a sprijini dezvoltarea abilităților în aceste domenii.

3. E necesară o atitudine pro-activă către dezvoltarea propriilor abilități de L&D (design, facilitare, consultanță). Competențele practicienilor L&D vor continua să evolueze, pentru a răspunde în mod eficient nevoilor angajaților și ale organizațiilor. Pentru a se asigura că adaugă valoare reală, va fi nevoie de o investiție în dezvoltarea propriilor abilități, fie că este vorba de abilități de design și curatorie a conținutului digital, de abilități de facilitare a evenimentelor online și de a învăța despre noi tehnologii, sau de o abordare de tip coaching/consultativ.

4. Relațiile și conexiunea umană sunt cu atât mai importante în era digitală. Într-o lume în care interacțiunea prin tehnologie devine norma, apropierea fizică s-a transformat în element de noutate. Pentru a menține un sentiment de conexiune și împlinire umană din munca pe care o facem, e nevoie să cultivăm o atitudine deschisă, colaborativă, de sprijin și o conexiune reală cu colegii, cursanții și stakeholderii.

Webinar: The New World of Learning & Development. Detalii de participare:

Când: 27 aprilie 2021, ora 17.00 – 18.00

Unde: ONLINE, Platforma Zoom

Facilitator: Roxana Mocanu, Chief Game-Changer “Officer” Noosfera, CIPD Programme Leader